Daca vrei sa fii remarcat seara pe Bulevard, trebuie sa stii sa iesi in fata, sa fii unic si special. Fie ca ai o masina tare sau umbli cu una care era la moda cand tu nici nu te nascusesi, nu trebuie sa neglijezi nici un element de personalizare, cu atat mai putin pe acelea pe care oricum esti obligat prin lege sa le ai pe masina. De aceea, una dintre primele lectii pe care trebuie sa le stii este cea a semnificatiei numerelor de inmatriculare.
Universul aparent banal al celor caeva caractere marcate pe o bucata de tabla mi s-a dezvaluit ca o Cenusareasa atunci cand un prieten si-a adus o masina second de afara pentru a o inmatricula in Romania. Drumul, vama, taxele, RAR-ul si toate cele nu au insemnat nimic pe langa studiul pentru alegerea numarului. Toata gasca si-a unit fortele si am inceput sa studiem "concurenta". Este clar ca numerele asa-zis "bune" s-au epuizat inca de la inceput (primul "hit" a fost probabil B 69 SEX!), ca urmare un numar bun - in acest moment - presupune folosirea tuturor semnelor existente pe placuta cat si apelarea la imaginatia celor care il vor citi.
Am apelat la un artificiu simplu si intuitiv-transformarea cifrelor in litere: aproape toate cifrele au o litera care li se aseamana formal si folosindu-ne astfel de cele 2 cifre de pe placuta, alaturi de cele 3 litere, se pot forma cuvinte de 5 litere, iar la modul ideal chiar de 6, prin cooptarea in cuvant a literei „B“. Corespondentele despre care am vorbit sunt: 0=O, 1=I, 2=Z, 3=E, 4=A, 5=S, 6=G, 7=T, 8=B, iar cateva exemple de numere obtinute cred ca sunt graitoare: B01LOR, B45TAN, B35TIE, B10LOG, B06ATU, B02GOR, B06DAN, etc.
Foarte putini cunosc si folosesc acest sistem, "smecherii" avand alte metode de a iesi in fata: literele departate, corectarea cu marker-ul a unor litere sau adaugarea unei litere lipsa, sau alegerea de numere zornaitoare gen NFS, NOS, RPD, WRC - proptite cel mai adesea pe Dacii din anii ‘80 sau pe masini aduse de-afara dupa revolutie care acum sunt mai obosite decat proprietarii lor cand se intorc de la muncile campului...
Dupa studiul atent al fenomenului, a venit vremea sa punem pe hartie numerele, a caror disponibilitate insa nu am putut-o verifica decat la ghiseul de la Udriste, locul temut de cunoscatori si ocolit pe cat posibil de cei slabi de inger. Fiind singura sectie din Bucuresti care se ocupa de circulatie, si avand doar cateva ghisee, cozile care se fac zilnic aici depasesc radbarea celor mai tineri si neantrenati, punandu-le parca la incercare iubirea fata de propriile masini. Nu stiu daca este adevarat ca "pana nu faci armata nu esti barbat", dar cu siguranta pana nu faci cozile de la Udriste nu esti sofer!
Fara o metoda alternativa de a verifica disponibilitatea unui numar (probabil cel care a propus interogarea interactiva a bazei de date prin Internet a fost arestat pentru limbaj obscen), tovarasul meu s-a prezentat la ghiseu inarmat cu lista de numere dorite si cu multa rabdare, iar noi a trebuit sa-l abandonam acolo intrucat aveam si alte obligatii (vacante la munte, sarbatorirea Craciunului, Anului Nou si a Pastelui, vacante la mare, etc).
Daca ai pus mana pe un numar adevarat si vrei sa ni-l arati si noua ataseaza poze mai jos!